~ >Întrebarea< ~

Aşa cum am promis în articolul precedent, voi explica de ce am ales ca subtitlu al blogului citatul „întrebarea nu este cum mori, ci cum trăieşti...”

Moartea...unul dintre cele mai controversate si de temut fenomen cunoscut oamenilor. Statisticele arată că un procent de 100% din totalul oamenilor mor, mai devreme sau mai târziu:P Deci, întrebarea nu este „dacă” vom muri, nici „când”, ci „cum am trăit până atunci”. Însă ceea ce am vrut eu să spun prin acest citat nu se referă la acest fenomen morbid, ci este o încercare de a provoca la meditaţie asupra unui aspect care ne atinge inevitabil inimile în drumul nostru prin această lume.

Ce vreau să spun se poate exprima cel mai bine prin titlul melodiei formaţiei Queen: „Was it all worth it? / A meritat totul?”. Pe cum înaintăm în viaţă ne întrebăm dacă tot stresul, chinul, munca, efortul şi pasiunea pe care le dăruim pentru a ne îndulci traiul pe acest pământ într-adevăr merită. Pentru ce să ne obosim când ştim că totul se poate destrăma în câteva momente? De ce să suferim atâtea lovituri şi greutăţi? Ce ne poate face să mergem înainte când ar fi mult mai uşor să lăsăm toate în voia soartei?

Nu vreau să par negativist, sau melancolic incurabil, însă o parte din mine gândeşte în felul acesta (de aici predispoziţia spre ziceri ca aceasta).

Din păcate, răspunsul la această întrebare este în mare parte subiectiv. Fiecare ştim ce rol avem în piesa numită „Viaţa”, tot ce am realizat până acum cu mai multă sau puţină trudă şi dacă a meritat.

Deşi am avut momente în care am simţit că nu mai merită să te stresezi pentru lumea aceasta, că nu va mai fi acelaşi lucru, că fericirea nu se mai poate găsi cu adevărat, pentru mine răspunsul este următorul.

Merită, oameni buni. Deşi nu toate zilele sunt pline de floricele şi fluturaşi oranj, totuşi sunt anumite lucruri pentru care merită să lupţi chiar dacă nu vei avea izbândă. Sunt anumite mici bucurii, pe care este uşor să le treci cu vederea şi să te scufunzi tot mai adânc în melancolia şi problemele zilnice care ne lovesc pe toţi în diverse feluri şi chipuri. Poate că nu toţi te vor privi cu aceaşi ochi, poate că nu vrei primi exact ce ai aşteptat din partea unora, dar trebuie să contiunui să lupţi. Dar, de ce să ne mai străduim dacă tot vom muri? Pentru că nu aici se sfârşeşte această călătorie prin Univers......

Nu ştiu ce răspuns aţi fi aşteptat dar, fiind creştin, nu pot să ezit în a spune acest lucru. Viaţa adevărată nu este această permanentă trecere de la fericire la suferinţă, ci reala viaţă va fi exact după acel moment „morbid”, desigur şi această deinzând ca finalitate de această „călătorie”.

Zilele aceste am văzut pe undeva un citat care spunea ceva de genu: „Trăim într-o lume unde nimic nu mai este sigur, în care ţi-e greu să mai crezi în Dumnezeu şi fiecare plutim pe această sferă în cursul nostru spre moarte...”

Nu sunt sigur dacă sunt exacte cuvintele, dar în orice caz ideea rămâne şi nu pot să spun că nu sunt de-acord cu acest lucru. Îţi vine tot mai greu să crezi „poveştile” creştine care spun că poţi fi fericit chiar şi în tristeţe şi durere, nu mai poţi spera la un „mâine” mai bun şi acest lucru te determină să laşi totul la mâna fenomenului „de ce nu ?”

Dar, oricât de rău va fi de acum încolo, eu unul, nu vreau să mă mai hrănesc cu minciunile care, aparent, îţi aduc fericirea pe acest Pământ, pentru că ţintesc spre o altă lume:D:D

Încă un lucru aş vrea să îl amintesc, în legătură cu micile bucurii care pot trece neobservate prin faţa noastră. Mă refer, desigur, la acele persoane care le putem numi fără ezitare şi cu deplină sinceritate „prieteni adevăraţi”; în această categorie nu prea numeroasă intră şi familia totodată. Acestea sunt unele dintre lucrurile care mă fac să pot privi această viaţă cu o doză de fericire şi speranţă chiar şi în cele mai dificile momente ale vieţii mele de până acum. Sper ca fiecare dintre noi să ştim să preţuim acele persoane care ţin la noi, indiferent de micile şi neînsemnatele „ciorovăieli”(certuri, neînţelegeri) care apar pe parcurs.

Întrebarea nu este cum mori, ci cum (şi pentru ce) trăieşti...;)

Beny