Se trezi brusc, simţind un fior rece mangâindu-i gâtul. Nu voia să deschidă ochii pentru a nu alunga fărâma de vis care se încăpăţâna să îi amorţească mintea în continuare. Nici nu voia să se mişte foarte mult, pentru a nu îşi alunga somnul. Însă ceva îi tulbură starea de somnolenţă, activându-i fără voia sa creierul şi făcându-l să simtă din nou acel fior care îi deranjă visul...
Nu era genul de om care să fie foarte uşor speriat, sau să se teamă de întuneric, fiind obişnuit cu nopţi întregi fără somn şi doar cu slaba licărire a monitorului luminându-i ochii cu cearcăne. Dar, în acele momente simţea ceva inexplicabil. Ceva care îl forţa să stea treaz şi totodată, îl făcea să îşi dorească să adoarmă din nou.
Nu îndrăznea să deschidă ochii şi nu doar pentru a nu îşi alunga somnul, ci pentru că nu îşi explica sentimentul care îl cuprinse şi îi alungă somnul. Simţea o altă prezenţă în bezna camerei sale, i se părea că aude (ba chiar poate simţi) o altă respiraţie mult mai grea şi mai accelerată ca a sa. Nu ştia ce să facă...Încercă să ignore aceste observaţii care creierul său i le prezenta, dând vina în acelaşi timp pe filmul vizionat nu cu multe ore în urmă înainte de a se culca. Însă mintea sa refuza să fie păcălită şi îl menţinea mai treaz decât fusese vreodată. Continua să audă respiraţia acea nu foarte îndepărtată şi plină de mister, simţea o anumită greutate care îi apăsa pieptul pe măsură ce adrenalina o lua razna, se chinuia să respire cât mai în linişte pentru a-şi putea concentra atenţia asupra celuilalt zgomot nazal.
Deodată nu mai auzi nimic....Îşi ţinu respiraţia pentru câteva secunde pentru a se asigura dacă nu cumva urechile îi joacă feste. După câtva timp, dădu drumul aerului din plămâni, fiind convins că nu a auzit nimic altceva până acum. Respiră uşurat şi adânc, liniştindu-se că a fost doar imaginaţia sa prea bogată şi se întoarse pe cealaltă parte pregătit să îşi reia visul plăcut. Se gândi într-o doară că nu ar fi rău să se uite la ceasul de la capul patului, măcar să îşi facă o idee despre cât mai poate dormi până nemiloasa alarmă are să îl tortureze cu bâzâitul strident.
Atunci îi văzu...O pereche de ochi mari, de un roşu aprins aproape fluorescent, privindu-l direct în faţă din locul unde era de obicei ceasul său digital. Inima îi sări în piept şi pentru o clipă i se păru că se oprise. Nu putea să strige, simţindu-şi gura larg deschisă începând să saliveze, semn că stătuse destul de mult în felul acesta. Nu putea să gândească, neştiind ce ar trebui să facă. Auzea bătăile inimii sale crescând tot mai repede, iar în acelaşi timp un ecou de acelaşi fel venind dedesubtul ochilor care nici nu clipeau, arzând în negura nopţii.
Fără avertisment, o lumină roşiatică explodă din ochii mostruoşi din faţa sa, forţându-l să îşi strângă pleoapele până nu mai suportă senzaţia incomodă. Clipi de câteva ori cu gândul de a o lua la fugă chiar şi din poziţia orizontală în care se afla. Însă după ultima fracţiune de secundă în care clipi, lumina dispăru şi odată cu ea se făcură nevăzuţi şi ochii înfricoşători.
O rază îl lovi din plin în retină, trezindu-i simţurile şi făcându-l să sară de-a dreptul în picioare. Se uită în jur doar ca să fie şocat de imaginea care îl izbii. Întâi crezuse că a visat şi de abia acum a fost trezit de-a binelea de raza soarelui care străpungea prin termopan. Însă privind în jurul, ceea ce vedea îl convinse că nu fusese un vis deloc. Camera sa era răvăşită, toate lucrurile fiind împrăştiate peste tot, patul îi era mişcat de la locul unde fusese când se întinse în el noaptea precedentă. Arăta de parcă un uragan trecuse pe acolo lăsând în urmă o dezordine imposibilă. Nu ştia ce să înţeleagă, îşi infipse mâinile în părul ciufulit şi umed numai pentru a descoperi un firişor roşu care i se prelingea pe frunte. Sperietura îl făcu să privească în jur cu ochii mari şi bulbucaţi. Totul era distrus în jur, el se pare că era lovit la cap, deşi nu înţelegea cum se poate aşa ceva, dar tocmai atunci privi către uşă...
Acolo, ajungând până la capătul de sus al ei, stătea un soi de pelerină uriaşă, împletită înspre interior, plină de pete închise la culoare, cu câteva găuri ici-colo. Însă nu asta îl şocă cel mai mult, ci ceea ce era prins de acel material ciudat. Ceasul său Rolex, de culoare albastră, atârna de partea de sus a mânecii stângi, evident rămas agăţand în urma dezbrăcării pelerinei de purtător...
Soarele de amiază încălzea orăşelul pierdut în munţii îmbrăcaţi în neauă albă strălucitoare. Era o linişte dezolantă, singurele urme de tulburare auzindu-se în rândul păsărelelor care îşi începeau zilnica luptă cu supravieţuirea şi cu pietrele care vor veni cât de curând din praştiile copiilor. Însă acea dimineaţă nu începu tot aşa de monoton precum cele de dinainte. Calmul care domnea în valea arsă de soare, fu străpuns de un urlet de jale al unei femei. Urlet care venea de la casa poştaşului, unde o femeie îmbrăcată în rochie de seară stătea aplecată, cu ochii plânşi, cutremurată de suspine, deasupra celui care era (mai bine spus, fusese) poştaşul orăşelului timp de 30 de ani. Singura diferenţă între decesul acestuia şi a altor oameni care muriseră în acea comunitate de-a lungul anilor, erau cele două găurele care ieşeau în evidenţă pe gâtul victimei..........
Domnia vampirilor continua !!!!
0 comments:
Trimiteţi un comentariu