* AZADA *

Frunzele maronii alunecară molcom pe şina veche, ruginită, care începu să tremure uşor. Nu foarte târziu se zgâlţâi brusc, aruncând de pe ea grămăjoara de frunze care îşi făcură popas acolo. La cateva secunde mai târziu, un tren trecu peste cele câteva care se încăpăţânau să rămână pe şină, însoţit fiind de un şuierat ascuţit şi scurt.

Locomotiva se apropia în ritm hotărât de podul care făcea legătura între marginile prăpastiei. În spatele locomotivei, pe terasa unui vagon micuţ amenajat pentru cărbuni şi alte mărfuri care trebuia transportate, două siluete se mişcau, una ieşind în evidenţă prin forma sa sferică. Conductorul îl duse pe Martin în acel loc pentru a putea vorbi liniştiţi, feriţi de restul călătorilor, care deja îi priviră bănuitori după ieşirea lor bruscă.

Amândoi stăteau acum încremeniţi, privind cutia din braţele băiatului. Martin se înclină puţin peste margine pentru a privi podul care se apropia. Ceva îi atrase atenţia pentru câteva fracţiuni de secundă; un nor întunecat era mai coborât decât confraţii săi, lui Martin părându-i-se că în câteva momente va învălui poduleţul subţire. Însă, nu avu timp să arunce o altă privire, vocea conductorului făcându-l să tresară şi să privească spre acesta.

„Te-am adus aishi pentru a nu fi deranjasi sau chiar sspionaşi.” îi spuse acesta, privind în toate părţile ca pentru a se asigura că sunt într-adevăr singuri. Îl apucă pe Martin de umăr, îl privi direct în ochi şi continuă.

„Ştii şe ai în mâini?” zise arătând spre cutia care copilul o ţinea acum la nivelul pieptului. Martin dădu din cap în semn că nu, dar reuşi să îngâne un singur cuvânt care îi veni în minte.

„A-a-zada !?!”

„Ecsact, feşiorule...Da’ nu cred că stii şe e Azada de fapt, aşşa-i?”

„Bunicul mi-a spus doar că nu este un joc, ci o lume, o....o persoană?!”

„Ţ-a spus bine. Să şşti că eu l-am cunosscut pe bunicul tău. Am fost coleji de classă si bancă aproape 6 ani.Assta până eu am renunsat la scoală pentru a deveni şeea şe ssunt acum.” Controlorul îşi plecă ochii umpluţi parcă de regret şi amintiri dureroase. Martin privi cutia atent, gândindu-se la ceea ce tocmai aflase. Oare chiar să fie adevărat?

După un moment de linişte, un fluierat scurt al trenului care anunţa apropierea podului, îi făcu să tresară şi controlorul continuă brusc şi mult mai agitat.

„Cred că a ssossit timpul ssă ne cunoastem. Eu ssunt Marvin. Poate ai ausit de mine de la bunicul tău.” Făcu o pauză scurtă şi privi în spate să vadă cât mai au până la podul care acum era complet învăluit într-un nor argintiu strălucitor. Martin ridică sprâncenele, trădând mirarea care îl cuprinse la auzirea acestor veşti noi. Ce legătură avea podul cu discuţia lor despre cutia aceea?

Marvin inspiră adânc şi continuă într-un ritm alert.

„Deşi băiete, uite care e mişşcarea. Pentru că nu mai avem mult timp, o ssă îţi ecsplic ce e mai important, apoi o să ne desscurcăm noi pe parcurss. Şeea şe ţii în mâini esste Azada: o colecţie de cşifruri şi coduri care trebuie să le rezolvi pentru a te putea întoarşe acassă. Eu cu bunicul tău am încşeput, dar dacă nu era el poate şşi aji eram pierdusi pe acolo…De aşşea vreau ssă fi foarte atent la şeea şe îţi sspun acum pentru că altfel ş-ar putea şă nu îci fie prea bine.”

Martin se strădui să se concentreze la conductor, privindu-i ochii mici şi sticloşi care îl priveau înapoi cu oarecare dragoste. Marvin îşi drese glasul şi luând tânărul de după umeri îl conduse spre marginea vagonului unde îşi făcură sediul, spunându-i:

„Copile, vei faşe o călătorie dincolo de imaginasia ta. Şeea şe trebuie ssă ţii minte este că în lumea lui Azada şeea şe schimbi, te va influensa şi îţi va influensa deassemenea si ssoarta călătoriei.”

Spunând acestea controlorul se dădu puţin mai în spate şi îi strigă lui Martin:

„Copile, ţine-te bine până simţi pământul ssub pişioare. Şi nu uita, primul indiciu este:ŞE RĂMÂNE LA TINE DEŞŞI ÎL DAI ALTEI PERSSOANE ?! Sucşes micusule...”

Ultimele cuvinte rostite de Marvin se stinseseră, fiind acoperite de zgomotul roţilor pe şinele arămii ale podului pe care trenul tocmai intra. Martin simţi un fior rece când primul abur al norului, care acum era în jurul său, îl atinse. O lumină ciudată învălui trenul, parcă emanând de la cutia pe care băiatul o ţinea în mâini. Totul din jur începu să devină ceţos, zgomotele trenului păreau mai distante cu fiecare secundă care trecea. Martin închise ochii şi strânse cutia la piept, simţind podeaua de sub el începând să tremure puternic, un vânt cald fluturându-i părul de parcă se afla pe o maşină de curse. Începu să creadă că vagonul pe care era el alunecase de pe pod, iar cum aştepta impactul zdrobitor. Însă acesta nu veni... În schimb, o linişte deplină cuprinse împrejurimile, nici măcar vântul care încă se juca prin părul său lung şi maroniu nu se auzea. Convins că murise înainte să atingă pământul, Martin deschise şovăielnic ochii. Ceea ce văzu îl făcu să expire puternic tot aerul care îl ţinuse în plămâni de frică.

Intrase în Azada...